Primele consultari pentru un acord de asociere intre RM si UE au avut loc la Chisinau. Negocierile incep la 12 ianuarie 2010 

|RO|EN|

Primele consultări pentru un acord de asociere între RM şi UE au avut loc la Chişinău. Negocierile încep la 12 ianuarie 2010

22 Oct 2009

UNIMEDIA

Ieri, 21 octombrie, la Chişinău, a avut loc prima reuniune de consultări ale Guvernului Republicii Moldova şi Comisiei Europene, cu participarea reprezentanţilor Preşedinţiei Uniunii Europene, pe marginea viitorului Acord de asociere între  Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Părţile au convenit ca la 12 ianuarie 2010 să fie organizată prima rundă oficială de negocieri a noului acord moldo-comunitar.

Atât ministrul de externe Iurie Leancă cât şi premierul Vlad Filat au avut întrevederi cu Ferenc Banfi, şeful Misiunii Uniunii Europene de asistenţă la frontieră în Moldova (EUBAM). La întîlnire a participat şi Kalman Mizsei, reprezentantul special al Uniunii Europene în Republica Moldova.

În cadrul consultărilor s-a discutat despre structura acordului şi a fost efectuat un schimb de opinii privind procedura negocierii şi primii paşi care urmează a fi întreprinşi de părţi în procesul de negocieri. De asemenea, s-a discutat despre nivelul de reprezentare a părţilor la negocieri şi componenţa echipelor de negociatori.

Ca urmare, părţile au convenit asupra calendarului negocierilor pentru o perspectivă apropiată şi au decis să organizeze încă o şedinţă comună până la sfârşitul acestui an, astfel încât la 12 ianuarie 2010 să fie organizată prima rundă oficială de negocieri a noului acord moldo-comunitar.

Sursa: www.unimedia.md

 

Ştiri/Evenimente: Comentarii/Opinii Analize şi studii Informaţii Home
 Securitatea internaţională/europeană        
 Securitatea energetică în regiune        
 RM: Reforma sectorului de securitate şi apărare        
 RM: Reforma sistemului judiciar        
 RM: Reglementarea transnistreană        
 Relaţiile Moldova-NATO        
 Integrare europeană