![]()
PROMOVAREA REFORMELOR ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI, SECURITĂŢII ŞI APĂRĂRII
8 Feb 2010
Victor Gaiciuc pentru OMEGA
Ex-ministrul Apărării, fostul reprezentant al RM la NATO, Victor Gaiciuc, a declarat pentru agenţia OMEGA că o eventuală amplasare a elementelor scutului antirachetă în România, ar putea prezenta pericol pentru Republica Moldova.
“Prezenţa oricărui armament sau baze militare, deja este un pericol. Orice obiect militar prezintă pericol pentru cei din jur“, a spus pentru agenţie, fostul ministru al Apărării. În context, Victor Gaiciuc a menţionat că acest lucru se confirmă şi prin reacţia Rusiei la amplasarea scuturilor similare în Cehia şi Polonia. “De ce Rusia a fost împotriva amplasării acestor rachete în Polonia şi Cehia, pentru că sunt într-o apropiere prea mare şi pun în pericol întreaga ţară“, a adăugat Gaiciuc.
Totodată, sursa citată a specificat că din punct de vedere politic, Bucureştiul ar avea de câştigat, însă nu se cunoaşte dacă aceste avantaje ar fi benefice şi pentru Republica Moldova. “Eu nu vreau să comentez deciziile politice mai ales ale ţărilor vecine. Cred eu că au făcut nişte calcule şi văd care sunt plusurile şi avantajele acestui sistem pentru ei, poate chiar şi impactul, deoarece Rusia a anunţat deja că are de gând să revadă planurile sale militare strategice“, a mai adăugat Gaiciuc.
Preşedintele român, Traian Băsescu, a anunţat săptămâna trecută că România a căzut de acord să instaleze pe teritoriul său rachete de interceptare, prevăzute de noul sistem de apărare antirachetă al SUA. Potrivit lui Băsescu, România “va instala rachete sol-aer cu rază medie de acţiune, care vor pregătite de acţiune către anul 2015“.
Sursa: www.omg.md